Să facem cunoștință cu creatoarea ursului Aerodinamic

Bună, eu sunt Diana, senior graphic designer, 32 de ani, pasionată de alergare, înot, dar în special ciclism, și iubesc natura cu fiecare frunzuliță și pietricică a ei. Desenez de când mă știu în creion și în culoare, ador arta, găsesc ceva spectaculos în orice imagine și îmi place să visez cu ochii deschiși.

Ursul Aerodinamic s-a nascut din pasiunea mea pentru ciclism și din dorința de a pune problema nepurtării căștii de protecție. Storyline-ul este unul scurt în care ursul, protagonist principal fiind, își încearcă de mai multe ori norocul de a chiuli de la birou și a face o tură cu cursiera până în Poiana Brașov. Ploaia, însă, devenită un simbol pentru Brașov, îl întoarce din drum. În final, ursul nostru biciclist prinde un moment bun pentru tura mult dorită. După o urcare obositoare, se cinstește cu o bere (later edit: am adaptat ilustrația înlocuind berea cu o cafeluță), apoi coboară prin padure unde, evident, se răstoarnă. În concluzie, mesajul meu era "purtați casca de protecție".

În urma feedback-ului pozitiv primit din partea celor apropiați, am mai realizat câteva sketch-uri cu ursul în diverse ipostaze, editorialele din Zile Si Nopți, tricouri, iar în urmă cu puțin timp, aceste etichete pentru cafeaua Ursul Cafegiu.
Pe această cale, vă invit să savurați cea mai bună cafea, de la Ursul Cafegiu și să vă bucurați de ilustrațiile cu ursul Aerodinamic, aflate pe ambalajele mono-originilor.
 
Diana Ioana Bobeș
---
Photo credit: Alexandru Prozbik